Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Parteneri instituţionali ai proiectului

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării - UEFISCDI – Coordonator

UEFISCDI este o instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Functional, este subordonată CNFIS si CNCS.

Universitatea "Politehnica" din Timişoara

Universitatea "Politehnica" din Timişoara este una dintre cele mai mari şi renumite universităţi tehnice din Europa Centrală şi de Est. Ea a fost înfiinţată în anul 1920...

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative este o instituţie de stat, de învăţământ superior şi cercetare (universitate A), cu personalitate juridică.

Universitatea Politehnică din Bucureşti

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti (UPB) este o instituţie de învăţământ superior tehnic prestigioasă, cu îndelungată tradiţie şi cu o poziţie importantă în sistemul de învăţământ superior din România.

Colaboratori activi

Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca

Universitatea Babeş-Bolyai este o instituţie de învăţământ superior, de stat, a cărei misiune este să promoveze şi să susţină­ în comunitatea locală, regională, naţională şi internaţională dezvoltarea unor componente culturale specifice.
În contextul actual, aceste componente sunt: 

  • o cultură a acţiunii bazate pe cunoaştere sistematică şi inovatoare (cultură a competenţei ştiinţifice şi tehnologice, competenţei organizaţionale şi a competenţei cetăţeneşti); 
  • o cultură a învăţării permanente şi inovatoare; 
  • multiculturalitate, dialog intercultural şi interconfesional;
  • o cultură a dezvoltării personale şi morale; 
  • o cultură a atitudinii proactive şi participării;  
  • o cultură a dezvoltării personale; 
  • o cultură a integrării în diversitate şi a globalizării, în condiţii de respect al identităţii şi de reciprocitate.

 

Pentru mai multe detalii referitoare la Universitatea Babeş-Bolyai, accesaţi http://www.ubbcluj.ro/


 

Calendar evenimente

decembrie 2017
LMaMiJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Inscriere newsletter